Family Villa 2 – bilant pozitiv!

Nu am mai postat de ceva vreme nici informatii, nici imagini cu evolutia lucrarilor – dar asta nu inseamna ca am stat degeaba, ci dimpotriva. S-a lucrat chiar mai bine si mai cu spor decat estimaseram – si asta pentru ca si vremea ne-a ajutat pana acum foarte mult (nici toamna si nici inceputul de iarna nu au fost tocmai potrivnice sectorului constructiilor).

Asadar, nu avem a ne plange, ci ne putem lauda cu faptul ca am montat tamplaria (Veka 5 camere, pachet tripan 36 mm) si am reusit sa izolam exterior cladirea, astfel incat sa se poata lucra acum la interioare fara sa ne afecteze eventualele temperaturi exterioare scazute. Prin urmare, in cladire se tencuiesc pereti, o parte din apartamente au deja gata instalatiile electrice si compartimentarile interioare – customizate, desigur…iar de Craciun doi dintre clientii nostri si-au primit si cheile de intrare in apartament :) (desigur, urmeaza ca la inceputul anului sa incepem lucrul la finisajele interioare).

Incheiem anul 2011, asadar, intr-o nota pozitiva: avem clienti multumiti de cum merg lucrurile in santier si de cum arata viitoarea lor “home, sweet home”. Noi suntem, de asemenea, multumiti ca am reusit sa aducem cladirea la stadiul la care o puteti vedea mai jos, in doar sapte luni de zile. Asa ca incepem 2012 intr-o nota optimista! Ne dorim – si va dorim (tuturor celor care ati avut rabdarea sa urmariti aceasta postare) un an cat mai bun, sanatate, rabdare, noroc si oameni buni alaturi! La multi ani! :)

Start pentru Family Villa 2!

image

Start pentru noul nostru proiect imobiliar cu sapte apartamente in vila P+2E+M. Asa cum am facut si la Family Villa 1, va tinem la curent cu evolutia lucrarilor.

Family Villa 1 – Evolutia lucrarilor in imagini (26)

Am finalizat si iluminatul exterior al vilei. Puteti vedea mai jos imagini cu parcarea si aleea de acces spre intrarea in Family Villa. In paralel, lucram la finisajele interioare ale celorlalte apartamente. Gasiti mai jos cateva imagini cu terasa apartamentului Penthouse (D1), realizata cu sistemul Relazzo de la REHAU. De asemenea, la final, o imagine cu ceea ce se vede de pe terasa apartamentului D1 (copacii de peste drum de Family Villa).

Family Villa 1 – Evolutia lucrarilor in imagini (25)

In mai putin de o saptamana vom preda cheile unui nou apartament, ale carui finisaje interioare (asa cum am mai precizat) au fost realizate 100% potrivit cererilor clientului nostru! Se fac acum ultimele retusuri, se monteaza prizele si intrerupatoarele. Am montat si interfonul+iala corespunzatoare la usa de la intrarea in vila. Iata cateva imagini noi:

Family Villa 1 – Evolutia lucrarilor in imagini (24)

Zilele acestea se lucreaza cu spor la finalizarea finisajelor pentru unul dintre apartamentele Family Villa. Am mai amintit de avantajul pe care il oferim, fata de alte proiecte imobilare – si anume posibilitatea de a va alege exact finisajele dorite. Si nu vorbim aici de posibilitatea de a alege culoarea gresiei dintr-o gama de X culori de la firma Y…ci de a alege gresia, faianta, parchetul, obiectele sanitare de la orice producator/magazin doriti si de a concepe orice fel de design doriti pentru interiorul apartamentului dumneavoastra. Cu permisiunea proprietarilor (care urmeaza sa se mute, in curand, in noul lor apartament, realizat exact asa cum si-au dorit), va prezentam mai jos cateva imagini din interiorul unuia dintre apartamentele de 3 camere:

Family Villa 1 – Evolutia lucrarilor in imagini (22)

Revenim cu poze si informatii noi!

Usa de la intrarea in vila a fost montata (urmeaza sa fie pus in curand si interfonul). S-a montat si gardul de lemn (in curand vor fi adaugate si corpurile de iluminat exterior).

Au fost aduse si usile de intrare pentru apartamentele finalizate (s-au mutat deja primii locatari in vila!) sau pe cale de a fi finalizate (urmeaza, in curand, sa se mute si cea de-a doua familie!).

S-au montat si balustradele de la balcoane (lemnul pentru terasele apartamentelor cu vedere la strada fusese deja montat).

Si, evident, se lucreaza in continuare la finisajele interioare ale apartamentelor vandute (se monteaza calorifere, se finiseaza pereti, se monteaza gresie, faianta, obiecte sanitare, centrale de apartament etc.).

Iata si cateva fotografii care ilustreaza progresele inregistrate la Family Villa in ultimele saptamani:

Asa cum am mai mentionat si in alte articole pe site, nu vrem sa finisam si apartamentele inca nevandute, pentru ca vrem sa dam sansa viitorilor proprietari sa aiba locuinta pe care au visat-o…deci sa isi personalizeze interiorul (gresie, faianta, parchet, obiecte sanitare etc.). Ceea ce putem spune este ca putem preda orice apartament “la cheie” in 30 de zile (desigur, de la momentul la care viitorii cumparatori au decis ce finisaje doresc).

Family Villa 1 – Instalatiile termice si sanitare

Cum partea de instalatii este foarte importanta la o cladire, va oferim cateva detalii semnificative si speram lamuritoare in acest sens.

INSTALATIILE TERMICE – sunt realizate din teava de cupru cu cu protectie termica si diamtre intre 15mm si 18mm (grosime de 1,5mm). Pentru fiecare apartament s-a prevazut un distribuitor si centrala termica proprie. Radiatoarele sunt dimensionate pentru a oferi un confort termic maxim.Family Villa - termice

INSTALATIILE SANITARE – sunt realizate din teava de polipropilena protejata termic. Family Villa - sanitare 1

Family Villa 1 – Evolutia lucrarilor in imagini (20)

Geamurile termopan (cu LowE si argon) sunt acum, la locul lor, in toate apartamentele si toti vizitatorii se declara foarte multumiti de calitatea foarte buna a acestora, precum si a feroneriei. Sistemele de deschidere sunt produse de o firma renumita in acest domeniu, Hoppe - si nu doar ca arata foarte bine, asa cum puteti vedea in imaginile de mai jos, ci sunt si foarte utile: geamurile se pot deschide si in sistem de microventilatie. 

Family Villa 1 – Evolutia lucrarilor in imagini (17)

Am inceput montajul geamurilor! Asa cum spuneam si anterior, tamplaria este din PVC, profil cu 5 camere, culoare gri antracit, produsa de Aluplast Germania. Iata aici profilul pe care l-am comandat, se numeste Ideal 4000.  Armatura este din otel zincat, cu grosimea minima de 1.5 mm, iar feroneria utilizata este MACO Austria si G-U Germania. Garantia pe care o ofera firma cu care am contractat tamplaria este de 5 ani, pentru profile, feronerie, montaj, sticla termopan.

Iata mai jos cateva imagini din aceasta dupa-amiaza. Nu va lasati indusi in eroare de aspectul “alb” al tamplariei geamurilor…este doar folia protectoare. De altfel, pentru a va da seama mai bine cum vor arata geamurile cand va fi data folia jos, am facut o poza si cu un colt de geam asa cum este el, de fapt, gri antracit.

In paralel cu montajul geamurilor pe fatada sud, avanseaza rapid lucrarile de izolatie pentru fatada nord, asa cum puteti vedea:

Family Villa 1 – Evolutia lucrarilor in imagini (16)

S-a finalizat placarea cu polistiren si pe fatada vest, se lucreaza acum la fatada est si la fatada nord. In paralel, la interior se lucreaza in continuare la instalatii si la finisaje. Saptamana viitoare urmeaza sa inceapa si montajul ferestrelor, asa ca vom reveni atunci cu fotografii noi. 

Intre timp, am facut si doua filmulete, cu apartamentul C2 de la etajul 2 si, respectiv, cu apartamentul D2 de la mansarda.

Si, desigur, va oferim si cateva imagini noi (fotografiile, la fel ca si filmuletele, au fost facute sambata, 7 martie):

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.